EXE Software și Team BMR, un parteneriat inedit
În 2019, EXE Software este sponsorul oficial al Team BMR.
Astfel, au fost puse bazele unui parteneriat ce poate părea inedit, cel puțin la prima vedere. Totuși, asocierea dintre cele două echipe nu este deloc una întâmplătoare, IT-ul și motociclismul având numeroase lucruri în comun.
Ideea unei colaborări s-a conturat atunci când, la o analiză mai atentă, echipa EXE Software a descoperit că valorile companiei sunt foarte similare cu cele are echipei BMR, echipă cu aspirații internaționale.
Performanță
Atingerea unui nivel înalt de performanță pentru a crea soluții ce accelerează afacerile partenerilor noștri este ideea centrală, care ghidează activitatea EXE Software. Ca și în software, și într-un sport precum motociclismul viteză, accelerarea înseamnă performanță.
Depășirea limitelor
Cele mai înalte standarde de calitate se ating atunci când ești dispus să îți depășești limitele. Aceasta este o valoare pe care EXE Software, la fel ca Team BMR, o implementează în fiecare activitate.
Lucrul în echipă
La EXE Software, considerăm că rezultatele bune pot fi obținute numai în urma unui efort de echipă. Aceeași convingere există și în Team BMR, unde fiecare membru, de la piloți până la tehnicieni, contribuie la obținerea performanței.
Calitate
Fie că este vorba de livrarea unui produs software sau de clasarea pe cele mai înalte trepte ale podiumului la finalul unei competiții, atenția la detalii și nivelul de calitate au o importanță uriașă. Într-o competiție de motociclism viteză, fiecare detaliu și fiecare reglaj joacă un rol crucial, iar acest lucru se întâmplă și la EXE Software: totul trebuie să fie perfect, pentru a ne respecta standardele de calitate.
Responsabilitate
Atât în dezvoltarea de software, cât și în motociclism viteză, performanța nu poate fi atinsă fără asumarea unor riscuri. Însă, în ambele domenii de activitate, este vorba despre un risc controlat. Orice etapă și orice detaliu trebuie foarte bine evaluat, astfel încât, în final, rezultatul să fie unul pozitiv.
Pasiune și entuziasm
Atunci când îți dorești să obții cele mai bune rezultate în domeniul în care activezi, pasiunea și entuziasmul nu pot lipsi din activitățile zilnice. Acestea sunt în mod cert prezente atât la echipa EXE Software, cât și la Team BMR.
Sorin Cosmescu
CEO la EXE Software
🟊🟊🟊🟊🟊
Ne bucurăm că am definitivat acest parteneriat, mai ales având în vedere că ne leagă multe valori comune de Team BMR. Pe lângă pasiune și entuziasm, ambele echipe credem că trebuie să acționăm dincolo de limite pentru a deveni pe zi ce trece mai buni!