Trei soluții de software pe care orice companie ar trebui să le folosească
Modul în care tehnologia a evoluat în ultimii ani a oferit companiilor din întreaga lume oportunități incredibile de dezvoltare. Având acces la nenumărate facilități, atât din punct de vedere al opțiunilor hardware, cât și al soluțiilor de software, orice companie își poate simplifica operațiunile și poate crește profitul, atât timp cât folosește instrumentele potrivite. De la multinaționale până la firme mici și mijlocii, toate pot beneficia de tehnologie pentru a obține informații, a îmbunătăți activitatea de business și a își spori veniturile.
Privind din exterior la evoluția unei companii de success, probabil crezi că lucrurile merg ca pe roate, însă acest lucru nu este adevărat. De fapt, există cu siguranță o suită de soluții și servicii software care lucrează în mod constant pentru a susține activitatea companiei. De la document management până la big data, există aplicații dedicate pentru fiecare sector de business, iar în timp ce unele dintre acestea sunt opționale, altele sunt de-a dreptul obligatorii dacă vrei ca afacerea ta să prospere. Care sunt însă soluțiile de software pe care trebuie să le alegi? Iată scurta noastră listă ce conține trei tipuri de aplicații ce nu trebuie să lipsească din instrumentele folosite în fiecare zi în compania ta:
Business Intelligence (BI)
Soluțiile de Business Intelligence au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, deoarece persoanele cu rol decizional din mediul corporate le folosesc pentru a obține informații valoroase despre afacerile lor, indiferent de dimensiunile acestora. Așadar, dacă vrei să accesezi în timp real volume mari de date ce provin din surse diferite, atunci o soluție de BI este exact ceea ce îți lipsește. Aceasta va extrage datele din locațiile unde sunt stocate, le va organiza și analiza, apoi îți va permite să combini informațiile și să obții rapoarte în funcție de nevoile pe care le ai în acel moment.
În mod normal, aceste rapoarte sunt livrate sub forma unor dashboard-uri ce conțin toți KPI-ii pe care tu îi consideri relevanți pentru compania ta. O soluție de Business Intelligence te va ajuta să înțelegi unde se află afacerea ta în acest moment, cum a ajuns în acel punct, cât de mult a evoluat și ce trebuie să faci în continuare pentru a îi valorifica potențialul.
Având o soluție care se ocupă de compilarea, analizarea și raportarea datelor, vei putea să te concentrezi mai puțin pe aceste sarcini și să investești mai mult timp în procesul de luare a deciziilor potrivite pentru compania ta. Într-un mediu corporate din ce în ce mai dinamic, faptul că te poți baza pe o soluție de BI complexă și precisă îți va oferi un avantaj considerabil față de competitori.
Dacă te-ai decis să începi să folosești o soluție de BI, trebuie să alegi un furnizor ce oferă o platformă self-service. Acest lucru este important pentru că va permite chiar și utilizatorilor fără cunoștințe tehnice să efectueze interogări, să acceseze dashboard-urile și să obțină informațiile livrate în urma analizei – fără vreun suport din partea departamentului de IT.
ERP (Enterprise Resource Planning)
O soluție solidă de tip ERP ar trebui să stea la baza oricărei afaceri. Atunci când este integrat cu succes și folosit corespunzător, un astfel de instrument poate facilita orice proces de business, oferindu-ți o imagine clară asupra activității companiei tale.
Te întrebi cum funcționează o soluție ERP? Ei bine, acest tip de aplicație centralizează toate modulele afacerii tale, stabilind conexiuni între departamente și chiar între utilizatori. Astfel, toți angajații companiei au acces la date în timp real și reușesc să atingă același nivel de înțelegere asupra afacerii. În plus, din poziția de administrator, poți chiar să atribui roluri urilizatorilor și să limitezi accesul acestora la anumite fișiere.
O soluție ERP poate avea numeroase funcții, însă cea mai importantă este aceea că poate combina toate procesele de business într-o singură structură, oferindu-ți atât vizibilitate totală, cât și un sistem de raportare cuprinzător. În plus, ERPul folosit poate fi integrat cu alte aplicații de business, cum ar fi Business Intelligence, SFA, CRM, instrumente de project management și altele.
În special pentru o companie de dimensiuni mari, implementarea unei soluții de tip ERP poate produce îmbunătățiri imediate și concrete în operațiunile de zi cu zi. Oricum, indiferent de dimensiunea companiei tale, trebuie să alegi o soluție flexibilă și scalabilă, care să poată susține o potențială creștere. Aceasta va fluidiza fluxul de lucru, făcând activitățile mai transparente și în același timp îmbunătățind procesul de planificare și previziune.
Software pentru resurse umane
Departamentul de Resurse Umane este unul deosebit de important pentru orice companie. Pe de o parte, creșterea unei afaceri prin angajarea de personal nou poate fi o etapă importantă de dezvoltare, în special pentru firmele care sunt la început de drum. Pe de altă parte, întreprinderile care au sute sau chiar mii de angajați sunt nevoite să administreze volume uriașe de informații legate de resursa umană, iar acest lucru poate deveni o adevărată provocare. Din acest motiv, folosirea unei soluții software dedicate resurselor umane pare să devină esențială în mediul de business.
Deși implementarea unei asemenea soluții poate aduce multiple beneficii oricărei companii, există încă manageri care îi subestimează capacitățile. În consecință, puțini antreprenori decid să investească timp și resurse financiare în nevoile de HR, iar acest lucru reprezintă o greșeală majoră. Tehnologiile dedicate resurselor umane pot simplifica previzionarea nevoilor departamentului și operațiunile de business, permițând managerilor să țină aceste procese sub control.