EXE Software devine sponsorul echipei Moto Racing Team BMR, definitivând un parteneriat inedit pentru următorul an. Astfel, asocierea dintre cele doupă părți ne arată că poate exista un numitor comun între domenii aparent total diferite: IT și sportul cu motor.

Viteză și performanță, acestea sunt două dintre ideile după care se ghidează atât EXE Software, cât și Moto Racing Team BMR, echipă cu aspirații internaționale. Pe lângă susținerea financiară de care vor avea parte cei de la Moto Buha Racing, EXE Software va asigura suportul tehnic pentru analizarea parametrilor motocicletelor, atât în timpul, cât și la finalizarea sesiunilor de antrenament și în cursele din competiții, oferind sprijinul în măsurarea performanței echipei și existând un proiect în derulare în acest sens.

„Ne bucurăm că am definitivat acest parteneriat, mai ales având în vedere că ne leagă multe valori comune. Atât la EXE Software, cât și la Moto Racing Team BMR, se pune accentul pe munca în echipă, pasiune și entuziasm, iar rezultatul final depinde de implicarea fiecăruia. Și la noi, și la ei există așa-numitul «risc controlat», astfel încât și pentru situațiile extreme există un plan sau o soluție de rezervă. Ambele credem că trebuie să acționăm dincolo de limite pentru a deveni pe zi ce trece mai buni!
Într-o competiție precum cea moto, contează fiecare detaliu, fiecare șurub, fiecare reglaj e important, totul se verifică de sute de ori, căci aceste lucruri au o importanță uriașă și, similar, în compania noastră facem totul pentru a ne respecta standardele de calitate”, a declarat Sorin Cosmescu, CEO EXE Software.