Prezentarea Companiei

DDM este o companie specializată în achiziționarea și gestionarea de împrumuturi performante și neperformante, a cărei activitate se desfășoară predominant în Europa de Sud, Centrală și de Est (SCEE), în țări precum Croația, Grecia, Slovenia, Republica Cehă, România sau Ungaria. Compania a fost fondată în anul 2007 și în primii cinci ani de la înființare, a reușit să achiziționeze 50 de portofolii, devenind un investitor de încredere în domeniul activelor neperformante.

În acest moment, având 12 ani de experiență în domeniul investițiilor și creanțelor, DDM reprezintă o rețea extinsă de agenții specializate din întreaga Europă, oferind servicii de calitate, condiții cu risc redus și un model de afaceri flexibil și scalabil pentru afaceri ce activează în diverse industrii și piețe.

 

Rezumat 

DDM este investitor și administrator de active, neavând ca sarcină directă colectarea de creanțe, activitate pe care o externalizează către o serie de agenții specializate. Încă de la început, compania a pus accent pe gestionarea activelor neperformante. DDM are o experiență dovedită în administrarea a peste 90 de portofolii în 11 piețe și continuă să pună accent pe performanță și excelență.

Având în vedere dezvoltarea pe care compania a cunoscut-o în ultimii ani, a avut loc și o creștere a personalului din cadrul DDM, astfel apărând dificultăți în ceea ce privește procesele de Resurse Umane. De exemplu, echipele de management nu aveau o soluție propice pentru a susține procesul de aprobare a cererilor de concediu venite din partea angajaților. Acest lucru genera numeroase probleme, cum ar fi lipsa unei evidențe clare a zilelor de concediu disponibile pentru fiecare angajat. De asemenea, din această cauză, angajații din zona de HR erau nevoiți să efectueze operațiuni complexe.

 

Începutul colaborării

În acest context, DDM avea nevoie de o soluție de care să beneficieze toți angajații, oferindu-le atât managerilor cât și mebrilor echipelor informații exacte și actualizate cu privire la zilele de concediu.

EXE Software era deja partener al DDM pentru zona de dezvoltare de software, iar colaborarea dintre cele două companii era una de success. Așadar, atunci când a fost momentul alegerii unui furnizor de software pentru o soluție nouă, decizia a fost una evidentă. În plus, EXE deja folosea o aplicație dezvoltată intern și dedicată proceselor de HR, care acoperea parțial cerințele celor de la DDM. După aflarea specificațiilor, dezvoltatorul a fost de accord să personalizeze aplicația, iar implementarea a avut loc în cel mai scurt timp.

Primul proiect desfășurat în parteneriat de către cele două companii a avut loc în 2014, atunci când DDM căuta un furnizor de servicii software. Unul din specialiștii IT lucrase în trecut cu EXE, recomandând compania ca fiind un partener de încredere. DDM era în căutare de support pentru dezvoltarea unei aplicații care să faciliteze diverse procese de HR, în special situația concediilor angajaților.

Desfășurarea proiectului 

EXE Software was already using an app similar to the one DDM needed, so they immediately answered positively to starting a new project. The existing solution was built in-house and had been designed to answer the needs of EXE’s HR department. During the first stages of the collaboration, the software provider presented their application, so that representatives from DDM could understand the existing functionalities. After that, a team made of an IT Project Manager, an IT Specialist and an HR Specialist prepared the specifications for additional functionality. EXE Software implemented the requirements in about one month, and the user acceptance test took two more weeks. After deployment, other features were also added to the app: automated notifications sent to administrator for pending requests and calculation of remaining leave days on a specific date.

Soluția și rezultatele 

În acest moment, toți angajații DDM folosesc aplicația dezvoltată de EXE Software, aceștia făcând parte din trei categorii, aferente rolurilor de Administrator, Manager și Utilizator. Aplicația a fost foarte bine primită, iar feedback-ul a fost unul pozitiv, deoarece soluția este ușor de accesat, are o interfață prietenoasă și reduce timpul de efectuare a numeroase operațiuni. În plus, oferă o imagine de ansamblu asupra prezenței angajaților la birou.

Soluția oferită de EXE Software a adus beneficii tuturor utilizatorilor din cadrul DDM. A îmbunătățit procesul de aprobare al concediilor de diverse tipuri (odihnă, medical, activitate remote, deplasări etc) și poate fi integrată cu Outlook, astfel încât informațiile provin din surse diverse, pentru o mai bună supraveghere a prezenței zilnice. Mai mult, baza de date integrată în această soluție reprezintă o sursă complexă de informații cu privire la datele angajaților, folosită și de alte aplicații din companie. Având în vedere impactul pozitiv pe care implementarea ProHR l-a avut, DDM ia în considerare integrarea altor module care să faciliteze diverse zone ale departamentului de HR.

Testimonial 

“Aplicația de HR este ușor de folosit și oferă o imagine de ansamblu asupra situației concediilor angajaților și a zilelor libere disponibile. Soluția a venit în întâmpinarea nevoilor noastre: poate fi folosită de toți angajații, facilitează procesul de aprobare a cererilor și integrează funcționalități utile întregului departament de HR.”

Fredrik Olsson, CFO 

 

“Departamentul de IT al DDM a fost foarte mulțumit de implementarea aplicației pentru procesele de HR. Echipa EXE a fost foarte profesionistă încă de la început, proiectul a fost dus la bun sfârșit la termenul stabilit, iar dezvoltatorii au fost foarte deschiși și rapizi în a implementa modificările în etapa de UAT. Am adăugat o serie de funcționalități, iar aplicația a continuat să funcționeze perfect în mediul nostru tehnic.”

Echipa IT DDM