Cum decurge procesul de recrutare în IT, din perspectiva unei companii românești
EXE Software, companie specializată în dezvoltare software completă, soluții de performanță si servicii menite să sprijine creșterea afacerilor, prezintă o analiză a situației angajărilor din domeniul IT în România. Recrutarea în industria IT&C poate fi o provocare, întrucât în domeniu există un deficit semnificativ de programatori: cu toate că necesarul de posturi depășește 60.000, segmentul educațional de specialitate atestă doar 6.000 de specialiști anual.
Unul dintre avantajele domeniului IT este acela că este deschis tuturor categoriilor de vârstă și etapelor profesionale, de la internship până la joburile de consultanță. În acest sens, aspectele pe care le analizează departamentul HR al EXE Software la un potențial angajat sunt identificarea cu profilul companiei și aderarea la valorile acesteia: competențe în colaborare, deschidere, adaptabilitate, capacitatea de a lucra la proiecte diverse, responsabilitate, integritate, inovație și calitate.
Un aspect interesant observat este acela că 33% din recrutările EXE Software în 2016 au fost realizate prin platforma LinkedIn, în vreme ce 20% au provenit din recomandările angajaților. Restul situațiilor au implicat selectarea candidaților de pe site-uri de recrutare sau promovări interne și evoluția profesională în cadrul firmei.
Departamentul de recrutare al EXE Software aplică întotdeauna trei pași de selecție, primul pas fiind acela când candidatul este inclus într-un interviu cu scopul de a i se contura un profil, de a i se cunoaște istoricul profesional și de a fi identificat nivelul de compatibilitate cu echipa și activitățile ei. Interviul este urmat de o testare a capacităților tehnice ale candidatului, iar, dacă acesta finalizeaza cele două etape, urmează o discuție finală cu un team leader.
Selecția de la EXE Software a creat o echipa care lucrează într-un mediu profesionist, dar și confortabil, relaxant și care încurajează creativitatea, aceasta fiind una dintre prioritățile companiei. Membrii colectivului au permanent șansa de a evolua prin participarea la diverse cursuri de perfecționare și certificări și orice persoană nouă a echipei parcurge o perioadă de acomodare de trei luni, în care, sub îndrumarea HR-ului și team leader-ului, este ajutată să se integreze în mod natural în echipă.
În ceea ce privește valorile companiilor împărtășite de compania românească, spiritul de echipă este una dintre acestea, iar angajații au parte de provocări antrenante și de stimularea creativității, ceea ce dezvoltă sentimentul unui viitor sigur în cadrul companiei. Echipa participă la un team building anual și la diverse acțiuni ce au rolul de a stimula spiritul de echipă. Un astfel de exemplu este Friday Teasers – schimburi de experiență intre oamenii din companie, în cadrul cărora diverse subiecte sunt aprofundate și împărtășite celorlalți sub forma unor întâlniri de o jumătate de oră între echipele tehnice și non-tehnice.
Un alt avantaj al domeniului IT este acela că angajatii își pot alege mai multe forme de lucru, programul fiind foarte flexibil. Astfel, fiecare echipă, în funcție de specificul activității sale, poate avea un orar diferit, existand inclusiv varianta în care membrii echipei petrec orele 15:00-18:00 la birou, in intervalul 18:00-19:00 ajung acasă, iar de la 19:00-23:00 lucrează de acasă, în compatibilitate cu fusul orar din SUA sau Canada.
De altfel, România face parte din regiunea care are cel mai mare număr de profesioniști IT&C pe cap de locuitor. Țara noastră are peste 110.000 de profesioniști în acest domeniu, fiind o sursă preferată de programatori pentru companii străine, care aleg mâna de lucru de aici din motive precum proximitatea, asemănarea culturală, cunoașterea limbii engleze și lipsa conflictelor majore în regiune.