EXE Software pentru revista Connect

14/10/20213 Minute

Cum a început EXE Software, care au fost primii pași ai companiei?
Am început, în 2001, cu un capital de aproximativ 10.000 de dolari, care ne-a asigurat achiziția de echipamente, chiria unui apartament și a unui abonament la Internet și, nu în ultimul rând, plata salariilor pe câteva luni a celor trei programatori, alături de care, noi, cei trei acționari (n.r. Sorin și Gabriel Cosmescu și Răzvan Udrea), am început și am lucrat cot la cot, din primele zile.

Câți angajați aveți și de unde lucrează aceștia (birou sau regim de muncă de la distanță)? Care sunt serviciile pe care le oferiți și cui sunt adresate?
Avem 110 angajați, în marea lor majoritate profesioniști IT, serviciile conexe fiind externalizate. Cu toții lucrăm remote, din primele zile ale pandemiei, cu veniri ocazionale la birou, în special pentru ședințe de lucru. Livrăm servicii de dezvoltare software la comandă, suport tehnic și mentenanță și consultanță IT pe cinci continente – în principal companiilor multinaționale, cu unele dintre ele colaborând de mai bine de 10 ani. Produsele noastre sunt comercializate în mare proporție pe piața din România.

Care dintre ele este cel mai popular?
Serviciile de tip custom development WEB, Mobile și Business Intelligence au cea mai mare pondere în veniturile companiei.

Companiile de software sunt considerate de multe ori ca fiind „unsung heroes”, munca lor fiind una dintre cele mai importante din industria tech și nu numai. Cum reușiți să faceți față unui mediu atât de competitiv?
În cei 20 de ani de existență, am dezvoltat o adevărată cultură EXE Software, a lucrului bine făcut în echipă, orientat spre client și, în principal, pe rezultate care să îndeplinească nevoile și chiar să depășească așteptările acestuia, precum și o atenție și adaptare permanente la noile tehnologii și metodologii de lucru. Echipa este formată din profesioniști, care au dovedit deja că pot face față provocărilor.

Care sunt cele mai importante proiecte pe care le-ați dezvoltat de-a lungul celor 20 ani de experiență?
Fiecare proiect este important pentru noi, ne implicăm la fel, pentru că indiferent de dimensiunea acestuia, el este primordial pentru clientul nostru și este posibil ca afacerea lui să depindă de rezultatul muncii noastre.
Am fost și suntem implicați în proiecte mari, de milioane de euro, în care participăm cu echipe de dezvoltare ce asigură baza și fundamentul acelor proiecte și care, ulterior, au rămas sau vor rămâne în mentenanța noastră.