Evoluția constantă a tehnologiei aduce trasnformări majore domeniului de business, în fiecare zi. Aceste schimbări pot fi observate cu ușurință în numeroase industrii, iar sectorul financiar nu reprezintă o excepție. Dispozitivele mobile, aplicațiile de diverse tipuri, instrumentele automatizate și chiar internetul, au facilitat dezvoltarea competivității și cerinelor clienților, precum și creșterea nevoii de control și securitate sporite.

În domeniul financiar, există o înțelegere comună legată de importanța rolului pe care datele îl au în succesul serviciilor bancale digitale. Mai mult, orice instituție bancară are nevoie să stocheze și să analizeze informațiile, pentru a preveni provocări precum dezagregarea datelor, ce ar limita capabilitățile unei asemenea structuri organizaționale.
În acest context, instituțiile financiare au început să utilizeze soluții tehnice de ultima generație, precum Business Intelligence, pentru a depăși problemele interne și a ține pasul cu tendințele pieței. Potrivit unui studiu efectuat de Gartner, conceptul de BI în industria finanaciară se referă la aplicațiile, infrastructura, uneltele și procedurile ce permit băncilor și altor organizații din domeniu să acceseze și să analizeze informații ce provin din numeroase tranzacții și surse, astfel încât să poată optimiza deciziile și serviciile pe care le oferă.

Iată câteva exemple de situații în care tehnologia Business Intelligence este folosită în industria financiară, pentru a crește profitabilitatea și a eficientiza operațiile:

Creșterea constantă a cerințelor clienților

Pe măsură ce tehnologia evoluează, cresc și așteptările pe care consumatorii le au de la produsele și serviciile pe care le primesc. De aceea, devine din ce în ce mai greu pentru instituțiile bancare să se ridice la nivelul așteptărilor acestora. Porivit World Retail Banking Report, majoritatea clienților nu își doresc să mai achiziționeze incă un produs de la furnizorul lor de banking, și sunt chiar dispuși să renunțe la acesta, în cazul în care întâmpină cele mai mici dificultăți. În aceste condiții, oferirea unor servicii personalizate cu ajutorul soluțiilor de Business Intelligence a devenit un criteriu de diferențiere a platformelor bancare.

Pentru companiile din zona financiară, oportunitatea de a oferi servicii customizate vine din analizarea datelor brute. Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că clienții sunt de acord să ofere furnizorilor cât mai multe informații despre ei, în schimbul unor servicii personalizate de calitate. Acesta este punctul în care soluțiile de Business Intelligence își pot dovedi potențialul și pot ajuta organizațiile să îmbunătățească relația pe care o au cu clienții. Pe termen lung, instrumentele de BI vor genera rezultate valoroase prin analiza socială, tranzacționala și comportamentală a clienților. Toate acestea, pe lângă procedura standard de extragere a informațiilor din seturi de date tradiționale. Astfel, echipa de management poate lua decizii mai bune, și poate stabili care sunt ofertele cele mai potrivite, pentru diverse grupuri țintă.

În plus, furnizorii trebuie să conștientizeze că procesul de vânzare nu este ultima etapă a creării unei experiențe plăcute pentru clienți. Abilitatea de a monitoriza și evalua utilizarea unui produs poate oferi organizațiilor informații valoroase despre alte etape ale procesului, precum upselling și cross-selling, dar și despre loialitatea consumatorilor față de brand.

Riscul de fraudă

În ultimii ani, pierderile înregistrate în zona bancară în urma fraudelor a crescut semnificativ. Odată cu diversificarea canalelor și creșterea volumelor de tranzacții, sistemele convenționale de securitate încep să fie din ce în ce mai vulnerabile în fața amenințărilor. De exemplu, monitorizarea informațiilor ce provin de pe canale diferite nu mai este acum un simplu proces de agregare și analizare a datelor. În realitate, este o procedură foarte complexă, prin care nu se poate identifica un comportament suspect, decât dacă sunt folosite instrumente specializate. Tocmai de aceea soluțiile de Business Intelligence sunt folosite tot mai des în industria financiară.

Tehnologia BI poate evalua activitatea pe numeroase canale și platforme pe care compania le folosește pentru a detecta tipare în rândul tranzacțiilor efectuate de utilizatori. Identificând tiparele standard, un instrument de analiză poate semnala chiar și cele mai mici nereguli, cum ar fi modul în care parola este introdusă de către utilizator.

Mai mult, soluțiile de BI pot fi integrate cu sisteme externe de screening și surse de date nestructurate, precum locația geografică, un indicator extrem de important când vine vorba de accesarea în siguranță a unui anumit cont bancar.

Un alt aspect ce trebuie cunoscut este că soluțiile de Business intelligence pot fi folosite ca instrumente pentru analiză predictivă. Acestea identifică potențiale amenințări și trimit semnale pentru a preveni evenimente neplăcute, ce ar diminua calitatea experienței clienților.

Procesul de gestionare a riscurilor

În industria financiară, regulile și procedurile legale sunt foarte dinamice. În momentul de față, orice schimbare poate reprezenta o provocare pentru structurile convenționale. O problemă majoră este nu doar domeniul de aplicare a noilor reguli, ci și complexitatea noilor norme de raportare, și nivelul de detaliere și exactitate cerut.

Soluțiile de BI joacă un rol foarte important în rezolvarea acestor probleme. Ele pot ajuta companiile în perioada de tranziție, pentru a crea o abordare structrată și eficientă a datelor. Noul plan va permite construirea unui sistem proactiv de management al riscului, și va aduce perspective noi în tehnicile de analiză, combinând informații despre mediul social și despre tranzacțiile tradiționale.

Pentru companiile din zona financiară, principalul avantaj este acela că pot folosi instrumentele de analiză pentru a dezvolta o perspectivă de business unitară, prin care să evite riscurile și să își atingă obiectivele. Mai mult, soluțiile de BI ajută instituțiile bancare să țină pasul cu schimbările constante pe parte de analiză și raportare, totodată facilitând perioadele de tranziție.

 

Industria financiară este una extrem de dinamică, iar companiile se confruntă în mod constant cu nevoia de a se adapta la noi piețe și la comportamentele clienților. Totuși, de fiecare data când acestea întâmpină dificultăți în a își păstra avantajul în fața competiției, tehnologia este soluția optimă. Business Intelligence poate rezolva numeroase probleme, de la personalizarea ofertelor pentru clienți până la implementarea schimbărilor de regulament. De asemenea, furnizorii trebuie să înțeleagă că fiecare companie are o abordare diferită, de aceea este necesar să folosească o soluție de BI personalizată. Așadar, când vine vorba de atingerea unor obiective specifice de business, instrumentele customizate sunt cea mai bună alegere.